Share with your friends










Submit

Veverițele au potecă! Asociația Bistrița Civică, la prima victorie pentru salvarea Pădurii Codrișor! | Timp Online

09/11/2014

Asociaţia Bistriţa Civică a punctat, duminică, primul succes din campania de salvare a Pădurii Codrişor. Organizaţia condusă de Florin Chereji a inaugurat Poteca Veveriţelor, prima amenajată de ei dintr-o serie de cinci. La plimbarea inaugurală au venit şi copii din Tureac, ajutoare de nădejde în salvarea pădurii.

Participanţii nu au stat prea mult pe gânduri şi au luat-o la pas prin pădure pe, de acum, Poteca Veveriţelor, curăţată de crengi, cu coşuri de gunoi de o parte şi de alta. Iată ce ne-au declarat protagoniştii acţiunii:

Florin Chereji – preşedinte Asociaţia Bistriţa Civică: „Domnul Silivan Crăciun e responsabil cu realizarea potecilor. Eu sunt convins că, în final, bistriţenii vor impune autorităţilor să declare Pădurea Codrişor pădure parc, zonă de protecţie a oraşului, să fie repuse în discuţie planurile urbanistice zonale de amenajare a ei ca zonă de agrement. Ar fi păcat să nu valorificăm acest bun pe care bistriţenii nu îl cunosc. După inundaţiile din 1970 când au fost alunecări de teren aici, oamenii nu au mai venit, iar tinerii nu cunosc pădurea. Sigur că noi nu vom putea face consolidări, dar ideea e că bistriţenii trebuie să vină să vadă şi acum, cu această ocazie, şi cu alte acţiuni pe care le vom face în anul viitor, primăvara şi vara. Sperăm că vor veni tot mai mulţi care vor dori să vadă pădurea”.

Ioan Bîca- şef de lucrări la Facultatea de Geografia Turismului a UBB Bistriţa: „Am decis cu domnul Silivan Crăciun să le dăm acest nume potecilor pentru că sunt reprezentative. Fiecare nume e legat de un eveniment sau o manifestare care are loc pe ele. E Poteca Stejarilor care e jalonată de stejari, e Poteca Veveriţelor pe care o lansăm azi pe unde am văzut numeroase veveriţe. E Poteca Veteranilor, vechea potecă pe care se urca de la ştrand, e Poteca Poienilor, care leagă toate poienile, şi e Poteca Bicicliştilor unde au loc concursuri de biciclete. Cele cinci denumiri pe care le-am propus chiar sunt legate de ce există în teren. Este mult mai uşorpentru oameni să le reţină şi au o semnificaţie în mintea vizitatorilor dacă au aceste nume. Pădurea Codrişor e salvată în acest moment şi o devină o pădure de interes judeţean, depăşeşte limitele oraşului. Într-o bună zi, poate că Pădurea Codrişor va fi legată într-o magistrală turistică pentru drumeţie care să vină dinspre Beclean şi să se ducă spre Colibiţa. Şi aici să fie o etapă pe traseul respectiv. Pasul următor va fi să facem o hartă electronică a potecilor din Pădurea Codrişor şi pe ea să punem şi fotografii”.

Silivan Crăciun- responsabil proiect: „În viitor, cred că actualul parc municipal va fi depăşit de Pădurea-parc Codrişor. Ca destinaţie, o pădure parc are altă reglementare în sensul că nu se poate interveni decât pentru turism, fără betoane, fără metale, doar păstrarea a ceea ce ne-a dat Dumnezeu pe pământ. Cred că va fi o realizare deosebită şi locuitorii Bistriţei vor avea un loc de plimbare atât pentru ei, cât şi pentru animale de companie şi parcul va fi descongestionat. Nu a fost uşor să amenajăm poteca, dar ne bucurăm că, în două săptămâni, am făcut o potecă pe circa 250 de metri. Se poate ajunge foarte uşor până în partea de sus a pădurii. Cred că şi oamenii în vârstă vor putea ajunge până sus”.

Articolul integral pe Timp Online | Text și foto Cristiana Sabău, 9 Noiembrie 2014

Share with your friends










Submit
0 Comentarii
Spune-ți părerea

Adresa de email nu va fi publicată

Lasă un răspuns